Despre carte: 2011 / Nemții erau în gri, cei îndoliați erau în ce, iar eu eram într-o haină albastră, foarte rece, cu pete strălucitoare pe coate și o gaură prost cusută de la cuțit chiar deasupra buzunarelor din stânga. Platforma nu era lată, dar pictată cu scuipat cu pricepere. Trenul fumea, mârâia și arăta cu tot înfățișarea că este pe cale să plece, deși toată lumea, inclusiv șoferul, știa că nu se va mișca înainte de jumătate de oră. Soldații cu portbagaj de la o companie destinată reorganizării s-au urcat în trăsura care se îndrepta undeva în spate. Soldații pufăiau ocupați în germană și nu observară deloc că pasagerii nu părăsiseră încă Smolensk. Judecând după faptul că erau cam tot atâtea femei locale în haine sovietice scurte și abia călduroase câte soldați, compania se reorganizase de foarte mult timp. S-au îmbrățișat și au făcut zgomot, locotenentul cu capul bandajat, strigând constant soldatului, s-a luptat el însuși cu bruneta în cizme de pâslă. Soldații înfășurați în bandaje cu degerături erau deosebit de apăsați - pentru aceștia războiul se terminase și fiecare minut petrecut departe de casă era o pierdere de timp.